România în derivă

De o bună bucată de vreme n-am mai postat ceva, dat fiind faptul că ar fi trebuit s-o fac zilnic, şi asta ar fi fost ceva plictisitor. Cauza o constituie faptul că la noi, cel puţin în ultima lună, în fiecare zi aflăm câte un lucru care ne surprinde, fie că vine de la guvern, fie de la partide sau sindicate, dar mai ales de la presedinţie. Văd că Băsescu şi-a asumat rolul de paratrăsnet, sau altfel spus un loc în care cine are chef sau vrea să se descarce aruncă cu ce poate, cu ce are la îndemână.

De pildă, partidele - evident, cele din opoziţie - îl acuză că e corupt, ba chiar primul corupt al ţării, că îi protejează pe cei de la putere şi că girează un guvern incapabil să gestioneze criza. Ca şi când criza s-a instalat la noi ieri, nu de vreo doi ani, de pe vremea când PNL guverna, susţinut din umbră de PSD, şi avea un excedent de fonduri pe care l-a tocat în ultimele două luni de campanie electorală din 2008. Sau PSD, care a guvernat impreună cu PDL aproape tot anul 2009, iar acum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Amnezie? Nu, spălat pe mâini. Când situaţia devine groasă, toţi dau din colţ în colţ, dar acuză.

Iar sindicatele, care numai sindicate nu sunt, ci doar o masă amorfă ce întreţine un grup stufos de privilegiaţi ce-şi spun lideri, clamează protecţia socială a angajaţilor. Dar, atenţie, e vorba doar de cei din instituţiile bugetare, deci care-şi trag seva de la stat. Pe cei de la privat cine-i apără? Dumnezeu, cu mila.

Ei, şi la toţi ăştia se adaugă marea masă a pensionarilor şi cei asistaţi social şi care însumează cam jumătate din populaţia ţării. Păi da, am ajuns o ţară de asistaţi. Nimeni nu mai munceşte, de parcă am ajuns să se implinească dezideratul Falansterului de la Scăeni, într-un socialism utopic.Păi nici corifeii socialismului multirateral dezvoltat nu visau aşa ceva.

Avem poate un guvern slab, insuficient de ferm, şovăitor, învăţat să-l mâne de la spate FMI, CE sau BM. Dar ăsta e, altul deocamdată n-avem. Toţi vor să-l dărâme, opoziţie, sindicate. Dar nimeni nu spune ce pune în loc, ce soluţii viabile are pentru ieşirea onorabilă din criză.

Vorbe,vorbe,vorbe, cum spunea prinţul Hamlet.

Moşteniri

Cum românilor nu prea le place munca - şi asta e valabil pentru toate timpurile - au născocit sau au inventat nişte sărbători, laice, ce-i drept, şi pe care le-au proclamat nelucrătoare. Adică, cum, numai americanii să aibă atâtea sărbători şi noi nu?

Şi aşa au adoptat ei ziua de 1 mai ca fiind ziua muncii, când tot românul ar trebui, ce-ar trebui să facă? Nu prea a fost clar, şi nici acum nu e. În socialism, mă rog, atât cât era socialism, se spunea că e o zi de luptă pentru drepturile muncitorilor. Păi muncitorii îşi căpătase toate drepturile, că doar ne găseam în socialism, cel puţin declarativ. Şi-atunci s-a ajuns, odată cu trecerea timpului, de la manifestări de amploare cu steaguri, lozinci şi portrete ale fruntaşilor în producţie după modelul sovietic, la adunări prin parcuri si săli unde vorbeau activiştii de partid, şi, în ultimă instanţă la telegrame şi felicitări. Iar oamenii muncii, fiind liberi mergeau prin parcuri să mănânce mici şi să bea bere sau făceau curăţenie prin casă deoarece toate fiind închise, n-aveau unde sa stea la coadă.

Acum, nedând ascultare propagandei pesediste prin care li se cere să protesteze împotriva Guvernului, de ce, nu se ştie, oamenii muncii sau nu, ziua fiind tot nelucrătoare, merg care-încotro cu masinile încărcate cu grătar, carne şi băutură să petreacă la aer curat. Ce rămâne în urma lor, Dumnezeu cu mila. Şi când te gândeşti pentru ce au luptat muncitorii americani din Chicago pe la 1886...Şi totuşi americanii n-au decretat 1 mai ziua muncii. Au şi ei ziua muncii, dar în altă zi a anului.

Şi cum regimul comunist decretase două zile nelucrătoare, şi-au zis că pe 2 mai să fie sărbătorită ziua tineretului. De ce să-i lase pe tineri să petreacă cum vor ei? Să le facă partidul program. Ei bine, parlamentarii noştri s-au gândit că n-ar strica să perpetueze această zi a tineretului. E adevărat, în alt context. Dar cu bani de la buget la care mulţi au amuşinat. Şi ce-a ieşit? Nimic.

Aşa dar, 2 mai nu-i decât o moştenire din trecutul comunist nu prea îndepărtat. Trist!